Trei pași pentru o măsurare corectă

Măsurarea cea mai precisă a temperaturii unui produs este întotdeauna o realizată în interiorul acestuia, adică se introduce o sondă de penetrare care măsoară temperatura din interiorul produselor păstrate la rece. Cu toate acestea, acest lucru înseamnă deteriorarea ambalajului mai multor produse. Pentru a evita acest lucru, în practică a fost stabilit un proces în trei etape.



1. Măsurarea în infraroșu


În primul rând, suprafața, de exemplu a cutiilor de iaurt, este scanată folosind un instrument de măsurare cu infraroșu pentru a obține o privire de ansamblu rapidă asupra temperaturii produselor. Dacă temperatura se încadrează în mod clar în „intervalul verde”, verificarea este încheiată. Exemplu: cutiile cu iaurt au o temperatură de + 5 °C (țintă: max. + 8°C).


În cazul acestor instrumente care măsoară temperatura fără contact într-un mod nedistructiv, este bine să ținem cont de câteva aspecte:


  • Lentilele instrumentului trebuie menținute curate. Lentilele murdare și aburite (de ex. din cauza vaporilor de apă) pot aduce erori rezultatului măsurării

  • Aclimatizați instrumentul de măsurare la temperatura ambientală

  • Fie păstrați instrumentul de măsurare în locul în care este utilizat sau așteptați până când temperatura instrumentului de măsurare s-a aclimatizat celei din locația de măsurare. Dacă temperatura instrumentului nu corespunde temperaturii ambiante, acest lucru poate modifica rezultatul măsurării.

De asemenea, vă recomandăm să țineți cont și de anumite aspecte legate de suprafața de măsurare, înainte de folosirea termometrului IR:


  • Măsurați suprafețe curate. Mizeria, praful și gheața pot afecta rezultatul măsurării

  • Măsurați alimentele ambalate în punctele unde produsul și ambalajul sunt în contact direct. Golurile de aer pot aduce erori în rezultatul măsurării.

Un alt factor important atunci când vorbim despre măsurarea în infraroșu este distanța de măsurare. Cu cât distanța dintre instrument si produsul de măsurat este mai mică, cu atât rezultatele vor fi mai corecte. Și asta pentru că spațiul din jurul produsului măsurat nu are niciun fel de influență asupra rezultatelor finale.




2. Măsurarea prin contact


Temperatura unor cutii cu iaurt este peste + 8°C? Atunci se introduce o sondă de contact între două cutii cu iaurt și se face o măsurare. Această măsurare permite, de asemenea, verificarea nedistructivă a temperaturii.















3. Măsurarea prin penetrare


Temperatura este încă prea ridicată? Atunci, o măsurare prin penetrare este în sfârșit efectuată pe una sau mai multe cutii. Sonda este introdusă prin capac în produsul alimentar și se măsoară astfel temperatura corectă a miezului produsului.













Pentru a efectua rapid acest proces în trei etape cu un singur instrument de măsurare a temperaturii, cel mai bine este să folosiți un instrument multifuncțional care măsoară atât pin infraroșu cât și cu o sondă de penetrare, de ex. testo 104-IR.


Ce altceva trebuie să aveți în vedere cu privire la instrumentele de măsurare?


Instrumentele de măsurare utilizate pentru a determina temperatura alimentelor trebuie calibrate în mod regulat. O recalibrare este recomandată atunci când există discrepanțe mai mari. Calibrarea înseamnă compararea instrumentului de măsurare cu un instrument de referință care este trasabil la un standard național.


În afară de reglementările și directivele pentru producătorii, furnizorii și retailerii de produse alimentare, există de asemenea prevederi pentru producătorii de instrumente de măsurare, care reglementează cu exactitate caracteristicile tehnice sau cerințele minime pentru instrumentele de măsurare și pentru înregistratoarele de date. Acest lucru este necesar pentru a realiza reglementări standardizate privind discrepanțele în măsurători, perioadele de înregistrare, protecția împotriva murdăriei și a apei, etc. Utilizatorii ar trebui să se asigure că instrumentele lor sunt conforme cu standardele relevante (de ex. DIN EN 12830, EN ISO 13485, DIN EN 13486).

  • White Facebook Icon
  • White LinkedIn Icon
  • White Instagram Icon
  • White Twitter Icon
  • White YouTube Icon

Testo România

 

Calea Turzii 247

400495 Cluj-Napoca România

 

T: +40 264 202 170

E: info@testo.ro

www.testo.ro